April 7th, 2017

Copiii

Paste de hrisca cu miere, fulgi de cocos si zmeura

Reteta fara lapte, oua, gluten

Multe dintre felurile care ii plac lui Ileana sunt preparate foarte simple cum sunt aceste paste pe care le-am pregatit pentru masa de dimineata. Nu a mancat zmeura adaugata iar eu nu am insitat, stiu ca poate fi alergena.

Am folosit paste de hrisca marca Felicia, sunt BIO si se gasesc la Mega Image, contin 100% hrisca insa nu se simte gustul ca atunci cand fierbem hrisca. Fierb in 8 minute. La fel de potrivite sunt cele din Germania cumparate de pe https://www.facebook.com/groups/alimentefaraalergeni/?fref=ts. Cele din Germania fierb in doar 3 minute. Pe ele le-am folosit la masa de seara cand Ileana le-a mancat cu telina si usturoi la abur si stropite cu putin ulei.



Ingrediente 1 portie:
- 40 g paste de hrisca (puteti folosi de orez)
- 1-2 linguri fulgi de cocos
- 1 lingurita miere de rapita
- 1 lingurita unt de cocos
- 1 lingura zmeura

Reteta:
1. Puneti 1 l apa la fiert si adaugati pastele cand fierbe.
2. Fierbeti pastele asa cum scrie pe ambalaj. Veti gasi cu siguranta timpul scris undeva, eu il gasesc mereu foarte greu :-). Amestecati sa nu se lipeasca.
3. Scurgeti pastele de apa si lasati-le in recipientul in care au fiert.
4. Adaugati imediat peste ele untul de cocos. Trebuie sa fie caldute ca sa topeasca untul.
5. Presarati fulgii si mierea.
6. Asezati in farfurie si presarati zmeura. Eu am fiert 2-3 minute zmeura in apa in incercarea de a distruge alergenii. Folositi-o cruda daca e ok asa pt copilul vostru.

Daca totusi vi se pare pare ca simtit gustul de hrisca puteti folosi arome ca vanilia sau scortisoara care sa acopere hrisca :-).

Pofta buna!

Va puteti inspira zilnic din retele noastre fara lapte, gluten, oua, nuci/alune aici https://www.facebook.com/Dieta-de-rotatie-1605635642794801/?ref=ts&fref=ts.
Copiii

Cartofi la abur cu ardei copt si usturoi

Reteta fara lapte, oua, gluten

Un lucru pe care il apreciez la cartofi e ca daca-i lasam complet sa se raceasca ( dupa gatit) inainte sa-i mancam, amidonul din ei se transforma in hrana buna pt bacteriile bune de care avem nevoie, pentru probiotice.
Imi plac cu usturoi sau verdeata cruda sau in combinatiile care seamana cu salata orientala sau salata de boeuf adica masline, maioneza, ceapa, muraturi. Nu piure. Nu pot sa mananc piure :-).

Pentru reteta de mai jos am folosit usturoi crud pentru mine iar pentru Ileana l-am facut cateva minute la abur, era prea iute altfel.
Am folosit ardei copti asta toamna si pastrati in congelator ( fara coaja si seminte). Pentru mine am adaugat si seminte de canepa, Ileana nu a vrut asa desi ii plac semintele de canepa adaugate in pastele de porumb. Cu semintele de canepa si uleiul de floarea soarelui adaugat mi s-a parut ca m-am apropiat de gustul de salata orientala, mi-a placut mult rezultatul.



Ingrediente 2 -3 portii:
- 2 cartofi mari
- 2 ardei Kapia copti
- 3-4 catei de usturoi
- patrunjel
- 1 lingura ulei de floarea soarelui
- 1 lingura de seminte de canepa ( optional)

Reteta:
1. Curarati si spalati cartofii, taiati bucatele sau feliute.
2. Puneti apa la fiert in vasul in care veti fierbe la abur. Cand apa fierbe, adaugati cartofii si fierbeti aprox 15 minute sau pana sunt gata.
3. Lasati-i sa se raceasca.
4. Tocati ardei Kapia copti, patrunjelul si usturoiul.
5. Asezati in farfurie cartofii ( ii puteti reincalzi daca vreti), ardeii, patrunjelul, usturoiul. Stropiti cu ulei de masline si adaugati seminte de canepa daca doriti.

Se potriveste cu o salata verde sau salata de varza alba/rosie ori de legume murate. Mie imi plac toate!

Pofta buna!

Va puteti inspira din retele noastre fara lapte, gluten, oua, nuci/alune aici https://www.facebook.com/Dieta-de-rotatie-1605635642794801/?ref=ts&fref=ts.
Copiii

Chiftelute vegane din cartofi, ardei kapia si seminte de canepa

Reteta fara lapte, oua, gluten, leguminoase

Reteta e scurta, povestea e lunga.
Imi amintesc ca alergam o data in Herastrau, pe vremea cand oamenii nu-si vedeau de treburile lor si cineva s-a gandit sa ma motiveze cu un" mai bine nu mai mananci shaorme decat sa alergi" :-). Am ras atat de mult ca n-am mai putut alerga in ziua aia, de cate ori incercam sa alerg ma bufnea rasul.
Da!! Imi placeau shaormele, adica asa de 2-3 ori pe an si ce nu stia cetateanul turmentat era ca imi placea mai mult falafelul. Intotdeauna la shaormerie se gaseste si un falafel pentru cineva pofticios. Falafelul pe care il stiu eu e vegan, o chiftea de naut, data prin seminte de susan si prajita in ulei.
Noroc ca m-am mutat cu jobul din Politehnica ( taramul shaormeriilor) la Herastrau ( taramul oamenilor care fac si sport) si mi-am pus in cui pofta de falafel. Pana am inceput sa-l facem noi acasa, la cuptor. Am gatit de multe ori pana ne-am trezit pe taramul nebanuit al alergiilor unde cuptorul e al lui Ileana si-l folosim doar pentru dieta ei. Nu stam in casa cand se fierbe nautul ca sa nu inhaleze aburi pt ca avea ditamai alergiile la legumioasele astea ( linte, naut, mazare). De borcanul cu pasta de susan ( tahini) ma ating cu mare bagare de seama ca sa-i intind lui Stefan pe o lipie. Folosesc intotdeauna o lingurita cu o coada foarte lunga, de teama sa nu ating cumva susanul ca doar pe toate etichetele facute de Muma Padurii scrie atentie susan. Habar n-am daca Ileana are alergie la susan. O sa facem testele ca m-am saturat sa mi fie frica de 3 graunte de susan. E si mare alergen in top nu stiu cat in Europa asa ca nici nu pot risca sa l testez.

Mi-e pofta de falafel, asta e ideea, de aceea am facut chiftelele, pentru mine :-). Ileana a mancat seara din ele, poate dupa ce s-au combinat bine aromele.
Mie mi-au placut cu salata verde in care am pus si masline. As fi pus si varza din gradina dar n-am gradina.

Daca puteti manca naut, faceti direct falafel, sunt retete pe net. Daca nu, iata propunerea noastra:


Ingrediente 10 chiftelute
- 150 g cartofi fierti la abur
- 80 g ardei Kapia copt ( 1 ardei mare)
- 15 ml ulei floarea soarelui
- 15 g seminte canepa
- 3-4 graunti de usturoi
- patrunjel dupa gust
- 2-3 linguri seminte de canepa pentru exterior

Reteta:
1. Curatati cartofii, ii taiati feliute si ii fierbeti la abur.
2. Coaceti ardeii, apoi ii curatati de coaja si samburi. Tocati marunt ardeii.
3. Maruntiti patrunjelul si usturoiul.
4. Pasati cartofii cu o furculita si amestecati intr-un recipient toate ingredientele.
5. Formati chiftelute cu mana, apoi dati-le prin semintele de canepa.
6. Asezati chiftelutele pe hartia de copt in tava in cuptorul preincalzit si le coaceti aproximativ 15 minute. Nu e nevoie de mai mult. Ii puteti servi sarind peste aceasta etapa, mie mi se par mai gustoase asa.

Canepa seamana cu susanul la forma si cei care gusta s-ar putea sa creada ca e susan.
Mie mi-au placut asa, atat gustul cat si textura.

Pofta buna!
Va puteti inspira zilnic din retele noastre fara lapte, gluten, oua, nuci/alune aici https://www.facebook.com/Dieta-de-rotatie-1605635642794801/?ref=ts&fref=ts