January 8th, 2017

Copiii

Paste de porumb cu sos de spanac si avocado

Paste de porumb cu sos de spanac si avocado
Alergeni:
- fara lapte
- fara oua
- fara gluten
Categorie: Fel principal
Nivel: Incepatori
Ingrediente pentru 2 portii:
- 150 g paste de porumb
- 150 g spanac congelat/ 3 cuburi
- 100-120 avocado adica 1/2 bucata, bine copt
- 2-3 linguri cu varf fulgi drojdie inactiva ( optional)
- 8-10 masline desarate
- 2 linguri ulei masline, putina sare
Reteta:
Punem pastele la fiert in 2 l de apa cu sare timp de 12-15 minute sau conform ambalajului.
Fierbem la abur spanacul congelat. Timpul recomandat pentru preparatea spanacului proaspat e de 5 min. Cel congelat are nevoie de cateva minute in plus.
Cand spanacul este gata, il lasam sa se raceasca si il amestecam cu avocado pasat.
Scurgem pastele de apa si le amestecam cu sosul de spanac si avocado.
Le asezam pe farfurie si adaugam uleiul de masline, fulgii de drojdie inactiva si maslinele maruntite.
Putem adauga ierburi proaspete ca busuioc sau patrunjel, dupa gust.
Pofta buna!

Ce mi s-a parut minunat e ca a mancat si Stef, el nu suporta spanacul. Amestecat cu avocado ( care ii place) isi schimba gustul si textura, e poate mai usor de acceptat de catre copii.


Copiii

Salata din peste, conopida, cartofi si grepfruit

Imi place foarte mult sa amestec in salata legume fierte, crude si murate, pentru o textura diferita si pt gust bineinteles. Din aceasta salata fetita mea a mancat bucatele de cartof, de gref, un pic de peste si conopida murata. Cea cruda cred ca e prea tare pt gustul ei. Salata este foarte gustoasa. Pt mine as adauga ierburi proaspete. Fetita le prefera uscate de cele mai multe ori.
Salata din peste, conopida, cartofi si grepfruit
Categorie: Mic dejun sau Fel principal
Nivel: Incepatori
Alergeni:
- fara lapte/fara oua/fara gluten
Ingrediente pentru 2 portii:
- 100 g peste gatit ( am folosit novac)
- 100 g conopida ( 2- 3 buchete) gatita la abur
- 2 cartofi mici preparati la abur
- 1 buchetel mic de conopida murata in sare ( era roz pentru ca era murata cu varza rosie)
- 1 buchetel de conopida cruda
- 4 felii de grepfruit ( am folosit 2 pentru ornare iar de la celelalte 2 am turnat zeama peste salata)
- 2-3 linguri ulei vegetal, ierburi, sare
Reteta:
Am folosit un medalion de novac, spalat bine si pus la fiert in apa in tigaia de ceramica. L-am acoperit cu capac si a fost gata cam in 30 minute. Am scos oasele si am maruntit pestele pentru salata.
Am pregatit la abur cartofii curatati de coaja si taiati bucatele mici, aprox 20 minute. Timpul necesar pentru conopida este de 10-12 minute la foc mic.
Am asezat pe o farfurie cartofii, conopida si pestele maruntit, am adaugat apoi bucati mici de conopida cruda si murata, uleiul, un praf de sare, zeama si bucatelele de grepfruit si putine ierburi (am folosit hasmatuchi).
Pofta buna!
Copiii

Paste cu crema de mango si carob

Astazi am incercat ceva nou. Fetita a preferat sa manance pastele fierte in care am adaugat unt vegetal si bucatele de mango iar baiatul a mancat preparatul de mai jos si i-a placut mult. Iese foarte dulce, mango e un fruct dulce. Nu e nevoie de zahar adaugat.
Paste cu crema de mango si carob
Categorie: Mic dejun
Nivel: Incepatori
Alergeni:
- fara lapte/ fara oua/fara gluten
Ingrediente pentru 2 portii:
- 150 g paste de orez ( sau alte paste)
- 300 g dintr-un mango bine copt ( este mai dulce si zemos cand e copt bine). Folosim 200 g pentru crema, 100 g pentru ornat.
- 2 lingurite carob
- un praf de sare
Reteta:
Am pus la fiert 150 paste in apa cu sare si le-am lasat la fiert conform instructiunilor (12-15 min). Cand au fost gata, le-am scurs apa.
Am dat la blender 200 g mango cu 2 lingurite carob. Am pus amestecul peste pastele scurse de apa.
Am asezat in farfurie si am ornat cu bucatele de mango crud.
Alte informatii:
Mango se gaseste de obicei necopt, cu exceptia celui pe care scrie Ready to eat. Il pastram 4-5 zile invelit intr-o punga de hartie, in bucatarie pentru a se coace. Este copt atunci cand simtim ca putem apasa usor pe ele, ca intr-o plastilina.

Pofta buna!
Copiii

Chiftele de peste la cuptor servite cu garnitura de orez si cartofi

Chiftele de peste la cuptor servite cu garnitura de orez si cartofi

Categorie: Mic dejun/ Fel principal
Nivel: Incepatori
Ingrediente pentru 10 chiftele:
Toate ingredientele pentru acest fel sunt cantarite dupa preparare, nu inainte
- 200 g novac/ aprox 380 cantarit crud ( depinde de oase, piele)
- 130 g conopida preparata la abur
- 50 g cartofi la abur
- 2 linguri de ulei vegetal ( acesta era un peste slab, uleiul nu e necesar daca pestele este gras)
- aprox 60 g faina orez
- 1 lingurita ierburi, sare
Pentru garnitura 1 persona
- 50 grame cartofi la abur
- 50 g orez fiert in apa
- 1 ardei gras mic
Reteta:
Am pus la robot pestele gatit( curatat de oase), conopida si cartofii.
Am adaugat si 2 linguri din zeama in care a fiert pestele pentru a putea mixa
Spre final am adaugat cele 2 linguri de ulei, un praf de sare si 1 lingurita de ierburi ( hasmatuchi).
Am incorporat faina urmarind sa obtin o compozitie pe care sa o pot modela cu mana pentru a forma chiftelute.
In functie de consistenta pestelui si de cata apa au legumele folosite, ajustati cantitatea de faina urmarind sa obtineti aluat care poate fi modelat. Este un pic lipicios dar se pot forma chiftele.
Am preincalzit cuptorul si am asezat chiftele in tava pe hartie copt la foc mediu. Le-am lasat aprox 10 minute, apoi le-am intors pe partea cealalta inca 10 minute.
Am oprit focul si am lasat chiftele in cuptor in continuare, se intaresc la exterior. Interiorul va ramane ca o pasta/ pateu. Daca copii prefera alta textura, puteti pasa de mana ingredientele, nu folositi robotul.
Cand toate au fost gata, am asezat pe o farfurie 2-3 chiftele, orezul, cartofii si bucatelele de ardei gras. Pot fi folosite si muraturi ca garnitura.
Pofta buna!
Copiii

Prajitura din porumb cu piure de coacaze si chipsuri de tigernuts

Prajitura din porumb cu piure de coacaze si chipsuri de tigernuts

Categorie: Desert/Gustare
Nivel: Incepatori
Alergeni:
- fara lapte
- fara oua
- fara gluten
Ingrediente pentru 4 portii:
- 100-150 g malai
- 250 g coacaze ( sau alte fructe afine, zmeura, mure, capsuni)
- 1 lingura miere rapita ( se poate folosi orice o dulcitor)
- 1 lingura chipsuri tiger nuts sau alte elemente decor: fulgi cocos, porumb, migdale
Reteta:
Preparam o mamaliga tare in modul clasic folosind 100-150 grame malai, depinde cat de mari vrem sa fie prajiturile. Cand e gata, o turnam si o lasam sa se raceasca in 4 recipiente sau intr- o tavita cu margini patrate, inalta, de unde o vom taia in 4 cand se raceste. Cand se raceste, rasturnam recipientele si ea se va desprinde usor.
Punem la fiert in apa putina, 250 g de coacaze.
Am folosit 250 g coacaze congelate. Este important ca apa sa nu depaseasa nivelul fructelor la fiert pentru ca piureul sa iasa foarte gustos.
Le fierbem 2-3 minute apoi le lasam in recipient 1h, devin mai gustoase. Le dam la blender cand se racesc si pastram si cateva fierte pentru decor. Piureul trebuie sa iasa foarte gros. Putem scurge o parte din compot inainte de a da la blender.
Adaugam in piure 1 lingura de miere si omogenizam continutul.
Asezam pe farfurioare portiile de mamaliga, turnam pe fiecare cateva lingurite de piure si il lasam sa curga pana acopera frumos prajitura. Adaugam fulgii de tigernuts
Fructele de padure sunt acrisoare si dau un gust placut. Puteti folosi si alte fructe sau gemuri tinand insa cont ca piureul lor sa fie gros pentru a nu aluneca de pe compozitie.
Puteti indulci si mamaliga, noi nu am considerat necesar.
Pofta buna!